*Cifra Opt*

Azi, 30 Iunie 2016, se fac 8 luni. 8 luni de cand nimic nu mai este cum era. 8 luni de la proba de foc. Mi se pare ca a trecut atat de mult timp si totusi, parca este prea putin ca sa ma obisnuiesc cu ideea de schimbare, cu ideea ca nu mai sunt aceeasi. Scriu aceste randuri cu muzica baroca pe fundal, intr-o mansarda luminoasa, care se afla in apropierea unui loc tare drag mie, probabil unul din primele locuri vizitate pe vremea cand inca eram in postura de oaspete prin Bucuresti. Este vorba de o ceainarie, situata intr-o casa veche, absolut superba. Am prins drag de acel loc din prima clipa in care am ajuns acolo. Atmosfera, jazz-ul din surdina, persoanele care m-au acompaniat in saloanele cochete ale casei, nu in ultimul rand, ceaiul parfumat si piureul de castane, toate aceste detalii m-au determinat sa acord ceainariei un loc deosebit in inima mea. Mi-aduc aminte ca faceam tot posibilul ca sa ajung acolo si sa beau macar un ceai, de regula era rooibos cu scortisoara sau negru cu migdale caramelizate. Apoi plecam in graba spre aeroport, sa prind zborul inspre Londra. Gandul tot acolo imi ramanea, cel putin pana decola avionul, dupa care alunecam usor in visare si ma trezeam pe taram englezesc.

Acum locuiesc si lucrez in Bucuresti dar se mai intampla sa revin la postura de turist, din cand in cand. Inca nu am indraznit sa ma reintorc in acel loc de cand a avut loc proba de foc. Probabil pentru ca era intr-o zona a orasului in care nu aveam drum de obicei, cel putin nu pana acum. De cateva zile insa, situatia este alta. Biroul meu se afla la nici 5 minute distanta de locul magic. Sa fie acesta un semn ca este cazul sa revin intr-un loc unde am fost atat de fericita? Ei bine, da! Presimt ca se va intampla cat de curand. De data aceasta, intr-o companie la fel de importanta pentru mine. Ceainaria respectiva o asociez cu momente pline de bucurie din viata mea, deci regula spune ca asa trebuie sa fie in continuare. O regula pe care promit sa o respect. Raman placut surprinsa de fiecare data cand gandul imi fuge inspre diverse locuri, aducandu-mi amintiri dintre cele mai frumoase, declansate de niste detalii care la inceput, par atat de nesemnificative.

Astazi, iarasi mi-e dor, mai mult decat de obicei. Mi-e dor de voi, cei ramasi, indiferent daca ati trecut sau nu prin proba de foc. Intr-un fel sau altul, stiu ca acest eveniment v-a marcat. O sa profit de fiecare ocazie pe care o voi avea, ca sa ne revedem si sa stam la povesti. Cu voi, mai am capitole de parcurs.

Mi-e dor de ei, aceia care au plecat mult prea devreme. Des mi se intampla sa ii caut cu privirea, sa ii confund cu alti oameni, pentru ca apoi sa imi dau seama ca mintea mea mi-a jucat din nou o festa. Reintalnirile cu ei se intampla in vis si de fiecare data sunt mult prea scurte.

Mi-e dor de noi, mi-e dor de cum eram inainte de proba de foc. Mi-e dor de mine cu parul lung si roscat, mi-e dor de noi, pe vremea cand nu aveam cicatrici, nici pe piele, nici in suflet. Nu uitam ce s-a intamplat, pentru ca nu avem cum. Am trecut prin foc iar acest lucru ne-a facut mult mai puternici. Povestile noastre merg mai departe. Sa le scriem cu drag.

*Featured image was found on Pinterest: Link here.

No comments

Comments are closed.